PRIMARIA COMUNEI MIHAI VITEAZU

Judetul Cluj

SARBATORI LOCALE

    Viata cultural-artistica in comuna Mihai Viteazu a cunoscut o diversificare dupa anul 1989.
    Locuitorilor li se ofera posibilitatea de a participa la toate evenimentele cultural-artistice din zona (Mihai Viteazu, Turda, Cluj-Napoca) in functie de doleantele fiecaruia. In lacasurile de cultura din comuna se organizeaza spectacole la care participa formatii artistice profesioniste si de amatori locale si nu numai. Prin masurile luate de Primaria comunei au fost executate lucrari de reparatii, de investitii la caminul cultural, in valoare de peste 70 milioane lei, numai in anul 2000. Cantecul, jocul popular si modern sunt valorificate in cadrul celor trei sate: Mihai Viteazu, Cornesti si Cheia. In ceea ce priveste tineretul comunei, acesta se poate destinde si relaxa in discotecile din Mihai Viteazu. Un lucru dezirabil este acela de a implica cat mai mult tineretul in actiunile artistice intreprinse in localitatile comunei.
    Consiliul Comunal si Primaria au alocat importante fonduri pentru activitatile din cadrul caminului cultural, a bibliotecii sau in organizarea manifestatiilor consacrate zilelor comunei (prima decada a lunii august).
    Imediat dupa 1990, a fost reinfiintat in comuna Mihai Viteazu corul mixt maghiar, cu personalitate juridica, format din barbati si femei din confesiunile unitariana, reformata si catolica. Acest cor are o existenta de 120 ani. Manifestarile organizate de catre etnia maghiara, au in program piese de teatru, scenete si Balul strugurilor, organizat annual.
    Activitatea artistica este evidentiata prin existenta unor formatii artistice organizate pe grupe de varsta: "Nepotii motilor" copii intre 6-10 ani, "Fiii motilor", tineri intre 10 si 15 ani, si ansamblul "Ariesana" cu tineri de peste 16 ani.
    Aceste formatii au luat parte in mod constant la spectacolele organizate in cadrul Festivalului International de Folclor.
    Accesul la informatii al populatiei este favorizat si de existenta televizoarelor si radiourilor in casele oamenilor, iar in ceea ce priveste ziarele si revistele acestea sunt usor de procurat, oricine avand posibilitatea de a citi ceea ce doreste.